
Răspunderea juridică pentru răspândirea infectării cu Covid-19
Cât de bine vă cunoaşteţi obligaţiile legale în cazul unei situaţii de urgenţă precum cea determinată de infectarea cu COVID-19 și cum ajută asta la
Cât de bine vă cunoaşteţi obligaţiile legale în cazul unei situaţii de urgenţă precum cea determinată de infectarea cu COVID-19 și cum ajută asta la
Compensarea conventionala a creantelor reciproce ale persoanelor juridice, insemnand stingerea creantelor lor reciproce pana la concurenta celei mai mici dintre ele, este reglementata de art.1616
Anul 2020 va consacra un nou domeniu de drept, al protecției consumatorului de asigurări, prin impulsul dat de legislația privind distribuția de asigurări. Aplicarea noilor
Dezvoltarea serviciilor de transport aerian de pasageri, pentru acoperirea nevoilor turismului mondial și migrației comunitare a forței de muncă, a condus la înregistrarea unui număr tot mai
Cum poate afla un creditor ce clienți are un debitor și cum pot fi poprite în favoarea sa sumele de bani datorate de către aceștia debitorului său?
Surprinzator sau nu, asistentii in brokeraj nu sunt vizati de noua legislatie privind prevenirea spalarii banilor. Asistentii in brokeraj nu sunt considerati entitati raportoare in
Pe scurt, SB/FT este GDPR2. Pe larg este, bineinteles, Spalarea Banilor si Finantarea Terorismului. Printre primele institutii vizate de masurile de prevenire si combatere sunt
Scopul nostru este sa folosim intreaga noastra experienta dobandita pana acum in lucrul cu brokerii de asigurari si sa devenim o resursa sigura si serioasa, permanent actualizata, de informatii si de solutii juridice pentru clientii nostri brokeri de asigurari.
Iti vom recomanda intotdeauna cea mai potrivita procedura de recuperare a creantelor tale impotriva debitorilor din toata tara. Ne vom asigura ca vei avea costuri
Protecția Datelor cu Caracter Personal Gdpr Da, GiDiPiarR sună interesant! Dacă ești o persoană vizată de nevoia de securitate, un protejat al RGPD – Regulamentului
Conceptul nostru de avocatura raspunde perfect nevoilor unui asigurator legate de managementul riscurilor operationale in legatura cu activitatea juridica externalizata. Lucrand cu noi, asiguratorul va
Intermediarii au un rol central în distribuția de asigurări, rol ce vine cu o suită de drepturi și obligații. Rolul este recunoscut și drepturile și
Share