Medicii, în mod special, dar și personalul sanitar au obligația de a acordă pacienților informația medicală completă.

Un enunț sec și simplu devine o condiție esențială de conduită medicală impusă, că obligație de rezultat, de cele două legi ce reglementează această conduită, respectiv Legea nr.46/2003 a drepturilor pacientului și Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. În practică însă, neînțelegerea conținutului acestei obligații atrage incorectă ei executare iar dificultatea obținerii rezultatului cerut de lege o transformă într-o proba certă împotriva personalului medical, într-un eventual dosar de malpraxis.

Informația medicală completă presupune consemnarea de către personalul medico-sanitar în scris, în mod concret, detaliat și pe înțelesul pacientului, a informațiilor privind starea de sănătate a pacientului, intervențiile medicale propuse, riscurile potențiale ale fiecărei proceduri medicale în ceea ce privește viață și integritatea corporală a pacientului, afectarea sau nu a nivelului calității vieții acestuia sau a capacității sale de muncă.

Este important că medicii să realizeze că obligația de informare este una continuă, ce subzistă pe întreagă durata a actului medical (internare, investigații, diagnostic, tratament și externare), însoțind fiecare decizie medicală de pe acest parcurs, decizie ce implică în mod necesar și legal acordul pacientului informat.

Este necesară prezentarea în scris a posibilelor efecte secundare, a implicațiilor în raport de starea de sănătate și de bolile de care suferă pacientul, a alternativelor existente la procedurile propuse, inclusiv a consecințelor neefectuării tratamentului și nerespectării recomandărilor medicale.

Informația medicală completă trebuie să cuprindă și posibilele complicații ale tratamentului, acceptate de știință medicală, chiar dacă personalul medical nu este responsabil pentru ele, dar față de care acesta trebuie să reacționeze imediat ce s-au instalat, pentru tratarea lor precoce.

Documentul de informare trebuie semnat de către personalul medico – sanitar și apoi de către pacient sau de aparțînător.

Dificultatea îndeplinirii obligației de informare vine din faptul că medicii trebuie să dea atenție nu doar conținutului informației medicale dar și modului în care dovedesc că au acordat-o, prin consemnarea în scris a acestei informații, pe categoriile impuse de lege, neputând-se consideră că enunțurile generale cu alternativă de răspuns “da” sau “nu” reprezintă informația medicală.

Din păcate, formularul de exprimare a acordului pacientului informat ce constituie Anexă 1 la Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1411/2016, de modificare și completare a Ordinului Ministrului Sănătății nr.482/2007 nu respectă dispozițiile legale, pentru că nu asigura dovadă că a fost acordată informația medicală completă, în toate componentele acesteia prevăazute de lege, și deci nu ajută medicii.

Prin modul defectuos în care a fost conceput, formularul dovedește doar acordul pacientului pe o prezumtiva informație medicală acordată oral de personalul medico-sanitar, fără că această informație să fie consemnată în scris.

Aceasta este cu atât mai grav cu cât rezultatul cerut de lege este că pacientul să-și exprime consimțământul în formă scrisă.

Conform regulilor fundamentale de drept legate de valabilitatea consimțământului, din actul juridic semnat de pacient trebuie să rezulte că pacientul se află în situația psihică de a-și înțelege propriile fapte.

De asemenea, trebuie să rezulte că acordul sau a fost dat că urmare a primirii unor informații scrise, la un nivel științific rezonabil pentru nivelul sau de pregătire și puterea să de înțelegere, informații pe care să le poată citi și asupra cărora să poată aprecia.

În realitate, așa cum am arătat, dovadă dării informației medicale nu este făcută, ea lipsește cu desăvârșire, iar pacientul semnează un act lipsit de conținut, consimțământul sau fiind astfel viciat iar actul juridic al dării consimțământului fiind nul.

În cazul apariției unor consecințe nedorite ale procedurii, tratamentului, investigației ori intervenției medicale ce a prilejuit informarea, dacă medicul nu poate dovedi că și-a îndeplinit obligația de a acordă pacientului informația medicală corectă și completă și nu există cauze exoneratoare de răspundere, răspunderea medicului și a personalului sanitar poate fi, desigur, disciplinară, contravențională, civilă sau penală, conform prevederilor legale.

Până la modificarea acestui formular, consemnarea informației medicale concrete trebuie făcută la rubrica intitulată „Descrierea actului medical”, dându-se atenție tuturor componentelor informației medicale prevăzute de lege, nu doar descrierii procedurii, investigației sau a tratamentului prescris, pentru că această informație medicală este doar o parte din informația medicală pe care medicul este obligat să o asigure pacientului.

În acest fel, pacientul va citi, va reflectă, se va sfătui cu cei apropiați sau va cere o două opinie medicală (un alt drept al pacientului reglementat de lege, asupra existenței căruia trebuie atrasă atenția la luarea consimțământului) și va lua pe deplin informat decizia privind sănătatea și viață să.

Prin acordarea corectă a informației medicale, pacientul este obligat să își asume și el răspunderea pentru consecințele tratamentului sau intervenției medicale, de neprevăzut și de neînlăturat de către un medic pregătit și calificat, care acționează prudent în limitele permise de știință medicală.

Dacă vrem să vorbim deci de un rezultat al executării obligației de informare, acesta trebuie să fie responsabilizarea pacientului, transformarea acestuia într-un participant activ la actul medical.

Și numai executată corect, obligația informării complete poate fi calificată că o obligație de rezultat posibil de îndeplinit, că parte a obligației de diligență a medicului de a asigura sănătatea publică.