Competitia intre asiguratori si companiile de brokeraj nu este de ieri, dar reglementarea ei s-a rafinat intre timp, astfel incat practici de solicitare sau chiar de folosire de catre asiguratori, in scop de vanzare directa, a datelor de contact ale clientilor de asigurari ai companiilor de brokeraj sunt mai contrastante acum fata de cadrul legislativ.

Reglementarile IDD

Lasand la o parte clasica incalcare a libertatii contractuale prin impunerea catre companiile de brokeraj a obligatiei de a transmite datele de contact ale clientilor de asigurari, o astfel de masura este contrara acum principiului concurentei echitabile, in conditii de egalitate, intre diversele canale de distributie, instituit in scopul ocrotirii interesului superior al consumatorilor de Considerentul 16 al Directivei nr. 97/2016 privind distribuţia de asigurări,.

Aceasta contrarietate iese in evidenta mai ales in conditiile in care, conform Considerentului 6 al Directivei IDD, este esential sa existe conditii de concurenta egale intre distribuitori, in asa fel incat sa se garanteze consumatorilor, de catre ambele canale de distributie, acelasi nivel de protectie si beneficiul unor standarde comparabile, in special in ce priveste informatiile comunicate.

Odata ce aceste conditii sunt indeplinite, chiar cu prisosinta, de catre companiile de brokeraj si avand in vedere ca atat compania de brokeraj cat si asiguratorul detin calitatea de distribuitori de asigurari, indiferent de calitatea de intermediar a companiei de brokeraj, deci sunt concurenti pe aceasta piata, Directiva IDD si legislatia nationala le asigura conditii de concurenta egale, cel putin din perspectiva reglementarii activitatii lor.

De exemplu, in conformitate cu art.3, alin.3, lit.a) din Norma 19/2018, intermediarii principali care acţionează în interesul clienţilor proprii reprezinta canale de distribuţie independente de asiguratori.

In consecinta, conditionarea emiterii politelor de asigurare de colectarea prealabila si obligatorie si de transmiterea catre asiguratori a informatiilor constand in adresa de e-mail si a numarul de telefon personale ale clientului de asigurari al intermediarului principal, asigurat sau potential asigurat al societatii de asigurare, reprezinta o depasire a prerogativelor detinute de societatile de asigurare in calitate de creatori de produse de asigurare si o incalcare a drepturilor de care dispun intermediarii principali in relatia lor cu asiguratorii.

Exemple de lipsa de oportunitate a acestei solicitari

Astfel de cerinte nu sunt facute necesare din perspectiva obligatiilor de conduita a asiguratorilor in relatia cu asiguratii acestora, reglementate de Capitolul IV din Norma nr. 19/2018.

In acest sens, art.39, alin.9 din Norma prevede ca asiguratorii trebuie sa instituie şi sa aplice politici şi/sau proceduri interne prin care se detaliază aspectele privind conduita adecvată a societăţii în relaţia cu clienţii, adaptate la situatia cand aceasta relatie este desfasurata prin intermediari.

In consecinta, vanzarii de produse prin intermediar, catre clientii de asigurari proprii ai acestuia, trebuie sa i se aplice mecanisme specifice de efectuare a vanzarilor si de control al modului de incheiere a contractelor de asigurare.

Detinerea de catre un potential asigurat a unui numar de telefon si a unei adrese de corespondenta electronica nu pot fi considerate nici ca facand parte din acele  caracteristici comune, la nivel abstract si generalizat, ale unui grup de clienţi, ca piata-tinta a acelui produs, conform definitiei date de Considerentul 5 al Regulamentului 2358/2017 de completare a Directivei IDD în ceea ce priveşte cerinţele de supraveghere şi de guvernanţă a produselor.

Aceste date nu sunt necesare creatorilor de produse de asigurari ca să adapteze proprietăţile unui produs la nevoile, caracteristicile şi obiectivele grupului respectiv de clienţi.

Conflictul de concurenta

De altfel, acesti asiguratori nici nu solicita in calitate de creator de produse aceste date de la distribuitorii intermediari principali.

Odata ce aceste date nu sunt necesare societatii de asigurare ca si creator de produs, ci ca distribuitor de produs, rezulta imediat conflictul de concurenta cu distribuitorii intermediari principali.

In consecinta, orice interventie sau imixtiune din partea asiguratorului in raportul contractual intre asiguratii sai si companiile de brokeraj ai caror clienti de asigurari sunt acesti asigurati nu numai ca ar fi nelegala, dar ar avea si efectul descurajarii pe viitor a incheierii de contracte de asigurare prin intermediari, deci o destabilizare grava a balantei echilibrului concurential in defavoarea intermediarilor.

Relevanta calitatii de creator de produs

Rolul de creator de produse nu plaseaza automat societatea de asigurare pe o pozitie dominanta in raport cu intermediarii in procesul de distributie, ci, asa cum prevede si Directiva nr. 97/2017 privind distributia de asigurari, atat asiguratorul, cat si intermediarul se afla pe pozitie de egalitate atat in fata consumatorului cat si intre ei.

Asiguratorul trebuie sa faca deci distinctia intre calitatea sa  de creator de produse de asigurare si cea de distribuitor de produse de asigurare. In acceptiunea IDD si a Legii 236/2018, cele doua calitati sunt tratate distinct, calitatea de creator nu mai este considerata de esenta notiunii de distribuitor de asigurari, avuta in vedere in principal de legislatia distributiei.

Distinctia cea mai evidenta intre calitatea de creator de produse de asigurare si cea de distribuitor de astfel de produse o face insa Regulamentul 2358/2017.

Daca Directiva IDD trateaza raporturile distribuitorilor pe orizontala, din punct de vedere al reglementarii egalitare a activitatii acestora ca si canale de distributie independente, Regulamentul 2358/2017 priveste relatia pe verticala intre creatori si distribuitori, din perspectiva distributiei insesi.

Distinctia incepe de la definirea, in art.2 al Regulamentului, ca si „creatori de produse de asigurare” nu doar a societăților de asigurare ci și a intermediarilor de asigurări care creează produse de asigurare ce sunt oferite spre vânzare consumatorilor.

“Distribuitori de asigurări”, in acceptiunea Regulamentului, sunt doar distribuitorii care propun potentialilor asigurati produse de asigurare pe care nu le-au creat ei înșiși sau oferă consultanță pentru produsele respective, adica, in principal, companiile de brokeraj.

Modul in care se impaca in persoana asiguratorului calitatile de creator si de distribuitor ramane de analizat, in principiu pe baza acelorasi reguli.

In schimb, este sigur ca relatia de intermediere dintre compania de brokeraj si asigurator nu mai este suficienta, ba chiar trece pe plan secund.

De unde trebuie sa vina schimbarea

Din perspectiva principala a guvernantei produselor de asigurare, contractul de brokeraj trebuie sa devina un acord de distributie intre distribuitor si creator, in acceptiunea art.10 al Regulamentului 2358/2017, care sa reglementeze schimbul de informatii relevante privind produsele de asigurare, pietele-tinta si strategiile de distributie.

Asiguratorii din Romania au facut in acest sens demersuri timide si insuficiente legate de piata-tinta, mult mai putin insistente, de exemplu, decat cele de adaptare la GDPR a contractelor de intermediere.

Aceasta pentru ca mingea nu e la ei, de data aceasta.

Obligatia si initiativa de instituire a acordurilor de distributie apartine, conform Regulamentului 2358/2017, distribuitorilor, nu creatorilor de produse.

Ratiunea reglementarii acestei obligatii este ca intermediarii principali sunt cei interesati sa beneficieze de informatii si de cunostinte despre produse si despre strategii de vanzare la un nivel cel putin egal cu cel avut de forta de vanzari proprie a asiguratorului, in interesul consumatorilor.

Castigul

Constientizarea de catre intermediarii principali a nevoii de modificare a relatiilor contractuale cu asiguratorii este un castig latent al pietei de asigurari din Romania.

Pe usa deschisa, chiar daca abia crapata, de catre asiguratori cu solicitari neinspirate, se vor strecura inapoi solicitari ale intermediarilor principali de echilibrare a contractelor de intermediere, nu doar prin clauze de confidentialitate, de limitare a utilizarii datelor ori chiar prin cluze penale, ci si prin interogari legate de strategia de distributie a asiguratorului, pentru conformarea strategiei proprii a intermediarului.

Pentru aceasta este nevoie de o anumita maturitate a intermediarului, dar ea nu este departe.