In contextul in care dezbaterile privind modificarea Normei RCA sunt in toi, mai sunt profesionisti de asigurari care cred ca Legea si Norma RCA sunt despre bibelouri.

Amintiti-va povestea cu TIR-ul care ravaseste modesta casa a unei batrane si, din fericire, distruge doar o Dacie veche parcata in fata casei, un perete si … bibelourile. Ultima pierdere cere daune morale, desigur, dar si materiale, pentru biata femeie.

Cum spuneam, mai sunt oameni care cred ca interpretarea notiunii de “bunuri”, in sensul art.22, alin.2 din Legea 132/2017 („Pentru prejudiciile produse bunurilor, despăgubirile se stabilesc pe baza preţurilor de referinţă pe piaţă la data producerii riscului asigurat.”), este legata de orice lucru din afara TIR-ului, mai putin banala Dacie.

Daca ar fi asa, metoda de stabilire a despagubirilor prevazuta de acest text legal, singura palpabila din intreaga lege, si anume cea a folosirii preturilor de referinta pe piata de la momentul producerii evenimentului, se aplica, in cazul de mai sus, doar bibelourilor, nu si avariei fragilei Dacii.

Sarcina stabilirii despagubirilor a asiguratorului RCA, cea de evaluare a valorii obiectelor de design interior aratate mai sus, ar fi mai dificila chiar decat cea de evaluare a daunelor morale asociate durerii bietei femei de a le vedea sparte. Preturi de referinta pe piata pentru bibelouri vechi?! Sa intrebam un anticar si totusi se rezolva.

In ce priveste stabilirea despagubirii pentru avaria comunei Dacii, multi inca mai cred ca sarcina este chiar imposibila pentru asigurator, pe cont propriu. Aparent fara niciun criteriu la indemana, asiguratorul trebuie sa astepte cererea de despagubire.

Multi mai cred ca art.14, alin.3 din Lege  il leaga de maini si de picioare, desi scopul sau („(3)Valoarea reparaţiei se stabileşte folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise în condiţiile legii…”) nu este decat acela de a reglementa mijloacele de proba a prejudiciului.

Este lipsit de sens.

Notiunea de “bun” prevazuta de art.22, alin.2 din Legea 132/2017 include in mod necesar vehiculul avariat prin accident si, in consecinta, metoda de stabilire a despagubirilor prevazuta de acest text legal este aplicabila in cazul avarierii acestor bunuri, in principal.

Sa vedem de ce.

In primul rand, pentru ca este absurd sa se concluzioneze ca acest text important in economia legii, la care face trimitere si textul art.22, alin.6 al Normei, se refera la situatii de exceptie precum avarierea altor bunuri aflate in afara vehiculului asigurat decat vehiculul avariat. Pana la urma, Legea RCA este despre vehicule, nu despre bibelouri.

Putem incepe apoi de la definitia daunei, conform art.2, alin.1, lit.c) din Norma: “daună – prejudiciul material rezultat în urma avarierii vehiculelor sau altor bunuri aparţinând persoanei prejudiciate,…”, care arata ca legatura intre notiunile de bun si vehicul este cea de la general la special si ca a doua este inclusa in prima.

Art.14, alin.8, teza I din Lege, un text general, chiar cel la care face trimitere art.22 din Lege, este insa lamuritor (chiar daca tehnica legislativa poate fi imbunatatita). Prevazand ca, pentru avarierea sau distrugerea bunurilor, despăgubirile se acordă, la modul general, pentru bunurile aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, fara a face vreo distinctie, textul se refera la ORICE bunuri, INCLUSIV vehiculul avariat in accident!

O concluzie ca textul art.22, alin.2 din Lege se refera la cazul particular al bunurilor din afara vehiculului care a produs accidentul, altele decat vehiculul avariat, nu poate fi extrasa decat dintr-o prevedere expresa de exceptare a vehiculului avariat din categoria bunurilor aflate in afara vehiculului care a produs acidentul.

Exista si alte texte in care se face aceasta diferentiere intre prejudiciul adus persoanei si cel adus bunurilor la modul general, care include deci si pe cel produs vehiculului avariat, precum art. 19, alin.5 din Norma, care prevede ca “(5)Procesul-verbal de constatare cuprinde cel puţin următoarele informaţii: e)datele de identificare ale bunului avariat;..” sau art. 22 alin.2 din Norma, conform caruia “(2)Cererea de despăgubire se soluţionează după depunerea următoarelor categorii de documente: a)din care rezultă dreptul de proprietate asupra bunului avariat…”.

Art. 22 alin. (2) din Legea nr. 132/2017 este deci o dispozitie generala, aplicandu-se prejudiciilor produse bunurilor persoanei prejudiciate, prin contrapondere cu art. 22 alin. (4) din acelasi act normativ, care priveste vătămarile aduse integrităţii corporale sau sănătăţii persoanei prejudiciate sau decesul unei persoane ca urmare a accidentului de vehicule.

Se introduce prin acest text un criteriu unic si obiectiv de stabilire a despagubirii de catre asigurator, al preturilor de referinta pe piata, pentru a se realiza astfel, printr-o solutie echitabila economic, o protectie a ambelor parti, atat a asiguratorului cat si a pagubitului.

Se ofera astfel posibilitatea ambelor parti de a anticipa in mod rezonabil cuantumul acestor despagubiri, pentru siguranta raporturilor juridice nascute ca urmare a evenimentului asigurat.

Asiguratorul va sti deci sa stabileasca preturile de referinta pe piata pentru repararea unei vechi, banale, fragile si comune Dacii. El trebuie sa astepte insa si cererea de despagubire, intr-adevar. Dar pentru ce?

Aici intervine art.22, alin.6 din Norma 20/2017, si el dispozitie generala, legata esential de art.22, alin.2 din Lege, caruia ii este subsidiara (sa nu uitam ca ambele texte sunt intitulate generic “Stabilirea despagubirilor” – art.22 din Lege, respectiv “Prevederi generale” – art.22 din Norma).

Art.22, alin.(6) din Norma prevede ca: “La stabilirea despăgubirii, în cazul avarierii sau al distrugerii bunurilor (nota: inclusiv a vehiculului avariat), se iau (nota: de catre asigurator) ca bază de calcul pretenţiile formulate de către persoanele prejudiciate cu respectarea prevederilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 132/2017.”.

Ce este extrem de important de realizat este faptul ca, atata timp cat asiguratorului i se impune aceasta limitare legala a folosirii preturilor de referinta pe piata (care este, asa cum am aratat mai sus, si in beneficiul pagubitului), acest fapt trebuie sa-i fie pe de-a-ntregul opozabil pagubitului, ca efect al edictarii art.22, alin.2 din Legea 132/2017.

Dispozitiile art. 22 alin. (6) din Norma nr. 20/2017 fac acest lucru. Prin acest text, legiuitorul secundar a explicitat sensul dispozitiilor generale ale art. 22 alin. (2) din Legea nr. 132/2017 si le-a facut opozabile persoanei prejudiciate si direct (nu doar indirect, prin edictarea art. 22 alin. (2) din Legea nr. 132/2017).

Din aceste dispozitii legale rezulta ca persoanele prejudiciate trebuie sa isi formuleze ele insele pretentiile cu respectarea prevederilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 132/2017, deci a preturilor de referinta pe piata ale pieselor si manoperei, cand inregistreaza cererea de despagubire.

Cea pe care abia o asteapta asiguratorul nu ca sa afle cat trebuie sa plateasca, ci doar de la cat sa porneasca, ca baza de calcul a despagubirii. Nu doar pentru avarierea bibelourilor.