Despăgubire Directă vs Decontare Directă. Opoziția care nu ar trebui să existe

Mihai Neacsu

 

 

Cheia citirii propunerii de modificare a Legii RCA în ce privește decontarea directă este distincția între noțiunile de despăgubire directă, pe care v-o propun pentru a descrie relația între asiguratul persoană prejudiciată și asigurătorul său RCA, și cea de decontare directă, folosită preponderent de lege pentru a descrie relația între asigurători.

Separarea este necesară pentru că, din păcate, termenul de “decontare directă” e folosit în două înțelesuri diferite în Legea 132/2017, unde instituția oricum pare că este reglementată mai degrabă că o simplă operațiune administrativă, o formalitate de restituire, de recuperare, în special intre asigurători, și acesta este spiritul în care este tratată în continuare de către propunerea legislativă.

Art.20 din Lege clarifică faptul că este vorba de o procedură de despăgubire directă, persoana prejudiciată formulează direct către asigurătorul sau RCA o cerere de despăgubire, care urmează să fie soluționată conform legii.

Rezultă că peste tot în lege unde se vorbește despre “persoana prejudiciată” trebuia să se considere deja că se face referire și la asiguratul propriu în cazul despăgubirii directe.

Folosirea termenului despăgubire directă arată conținutul corect, real al raportului juridic care se naște între persoana prejudiciată și asigurătorul RCA propriu și felul în care trebuie tratată decontarea directă subsecventă între asigurătorul persoanei prejudiciate, subrogat în drepturile acesteia, și asigurătorul persoanei vinovate.

Reforma propusă are două laturi.

Prima latură privește obligativitatea contractării de către asigurați a clauzei de despăgubire directă, fară pierderea dreptului lor la acțiunea directă, în calitate de persoană prejudiciată, împotriva asigurătorului persoanei vinovate. Această reformă va fi un mare câștig pentru piață, cu multe efecte pozitive, unele chiar puțin anticipate.

A doua latură privește caracterul obligatoriu al decontării directe subsecvente între asigurători. Asigurătorului persoanei vinovate îi este opozabilă și acesta este obligat să plătească orice sumă achitată de către asigurătorul persoanei prejudiciate asiguratului său cu titlu de despăgubire, creanța acestui din urmă asigurător fiind chiar executorie. Acesta măsură ar fi o pierdere pentru piață.

Această parte a propunerii de modificare nu este conformă cu modul în care despăgubirea directă obligatorie influențează regimul decontării directe subsecvente între asigurători.

Din păcate, partea a doua a reformei are că premisă dispariția drepturilor asigurătorului persoanei vinovate prevăzute de art.21 din Lege.

Pentru început, trebuie să fie arătat că reglementarea decontării directe între asigurători trebuia să vină din inițiativa asigurătorilor, sistemele de decontare directă din alte tari fiind bazate pe experiența acestora, despăgubirile forfetare sunt calculate statistic astfel încât să permită profit, adus de calitatea serviciilor unui asigurător, calitate concretizată în rapiditatea și costul redus al instrumentării daunelor.

Autoritatea a arătat că este preocupată, pe buna dreptate, să permită acest profit chiar și în condițiile decontării directe obligatorii între asigurători însă nu este clar cum se va putea asigura acest lucru în condițiile în care mecanismele legale existente de reglare a cuantumului sumelor care fac obiectul decontării sunt făcute inutile de propunerea legislativă, care nu pune nimic în locul lor.

Dacă alte țări au despăgubiri forfetare între asigurători, România are prețul de referință pe piață pentru reparațîi și închiriere și valoarea de piață pentru dauna totală economică, ambele calculate, nu întâmplător, la data producerii accidentului.

Două instituții de drept foarte inteligente de care asigurătorii au început să se preocupe, mai ales în lupta juridică legitimă din instanțe cu pretențiile exagerate ale reparatorilor subrogați, la rândul lor, prin cesiune, în drepturile persoanelor prejudiciate.

Rolul important al acestor instituții de drept ar trebui clarificat, fără temerea că o asemenea inițiativă ar fi interpretată că o luare de poziție în războiul dintre asigurători și reparatorii subrogați în drepturile persoanelor prejudiciate, unde nerespectarea preturilor de referință pe piață este apărarea esențială a asigurătorilor. Prilejul de a lămuri aplicabilitatea art.22, alin.2 din Legea și a art.22, alin.6 din Norma este chiar dezbaterea recentă asupra modificării Normei.

Problema este că actuala propunere legislativă ar distruge aceste dispoziții generoase, care ar rămâne totuși în lege, însă lipsite de conținut. Același lucru se va întâmpla cu art.21 din Lege, care procedurizeaza dreptul asigurătorului persoanei vinovate de a cenzura pretențiile persoanei prejudiciate și, subsecvent, ale asigurătorului subrogat în drepturile acesteia.

Efectul subrogării, recunoscut în expunerea de motive, este încălcat în momentul în care asigurătorului vehiculului persoanei prejudiciate i se conferă drepturi pe care persoana prejudiciată însăși nu le are.

Asigurătorul persoanei vinovate trebuie să păstreze dreptul legal de a face o ofertă de despăgubire justificată ori chiar să refuze justificat despăgubirea, drept pe care nu poate să îl piardă doar pentru că se interpune, prin subrogare, asigurătorul RCA al persoanei prejudiciate.

Se naște în mod nejustificat o diferență între regimul asigurătorului RCA cu despăgubire directă și asigurătorul CASCO, în cazul ultimului legea prevăzând expres că partea de despăgubire care excede modul de calcul prevăzut de legea RCA rămâne pe contul său.

Mai grav, același asigurător de persoană vinovată poate fi pus în situații juridice diferite, el păstrând totuși dreptul de cenzură a pretențiilor nejustificate ale persoanei prejudiciate în cazul acțiunii directe a acesteia, și chiar ale reparatorilor! Un semn de îndoială din perspectiva constituționalității actului normativ.

Se prezumă absolut, în mod eronat, că asigurătorul persoanei prejudiciate va calcula despăgubirea respectând întocmai dispozițiile legii, printre care cele mai importante sunt cele legate de prețul de referință pe piață și de valoarea de piață a vehiculului, ambele la data producerii accidentului, în condițiile în care este de notorietate că acest lucru nu se întâmplă azi iar litigiile între asigurători au la baza chiar această motivare.

O dovadă a necorelarii cu mecanismul subrogării este reluarea în proiectul de ordonanță a textului art.21, alin.5 din Lege privind aplicarea penalităților de întârziere. Lăsând la o parte faptul că este inutilă, ca și cea din Acordul de Reglementare, deoarece mecanismul subrogării legale rezolvă această chestiune (el e folosit cu succes deja, dealtfel, atât de către asigurătorii CASCO, de asigurătorii RCA ai persoanei prejudiciate în forma actuală a procedurii cât și de către reparatorii subrogați și ei în drepturile persoanei prejudiciate), reluarea este contradictorie.

Art.21, alin.5 din Lege, în contextul actual, exonerează asigurătorul persoanei vinovate de plata penalităților în cazul când acesta diminuează justificat despăgubirea, prin formularea unei oferte justificate, mai mici decât pretențiile, în cazul în care consideră că asiguratul său este răspunzător de accident, sau a unui refuz, de asemenea justificat, când nu se dovedește răspunderea și prejudiciul nu este cuantificat.

Folosirea aceluiași text în contextul propunerii de modificare, acela în care asigurătorului persoanei vinovate îi este opozabil orice cuantum al despăgubirii calculate și plătite de asigurătorul persoanei prejudiciate, confuzeaza.

Din interpretarea per a contrario a dispoziției că asigurătorul persoanei vinovate este sancționat cu plata penalităților în cazul în care diminuează nejustificat despăgubirea rezulta că același asigurător poate fi exonerat de plata penalităților când diminuarea este justificata.

Cum ar putea asigurătorul persoanei vinovate să mai refuze însă justificat pretențiile asigurătorului persoanei prejudiciate în condițiile în care creanță acestuia din urma este executorie? Deși autoritatea a arătat că decizia cu privire la realitatea sumelor va aparține instanțelor de judecată, acest lucru nu se poate face pe calea contestației la executare.a executare.

Dacă tot am ajuns aici, cu ce rezolvă titlul executoriu problema plaților, atâta timp cât reciprocitatea creanțelor va rămâne? O dispută a tilurilor executorii nu rezolvă nimic.

Revenind, asigurătorul persoanei prejudiciate nu trebuie să devina mai lax doar pentru că are contract cu aceasta, el trebuie să replice comportamentul prudent al asigurătorului persoanei vinovate de producerea accidentului. În caz contrar nu se va putea îndrepta cu succes în regres împotriva acestuia.

Astăzi, nici măcar actualul Acord de Reglementare nu poate fi interpretat că înfrânge acest drept, el reglementează doar termene de plată și modalități de plată și de informare. Și Norma stabilește că prin acest acord doar se “gestionează modalitatea de decontare directă”.

Cu atât mai puțin legiuitorul poate interveni și impune eliminarea dreptului de cenzură, odată ce avem deja reglementarea legala a dreptului asigurătorului persoanei vinovate de a cenzura pretențiile persoanei prejudiciate.

Dezvoltarea de către asigurători a unor sisteme proprii de prețuri de referință pentru calcularea despăgubirii și păstrarea dreptului de a opune oferta lor asigurătorului persoanei responsabile pentru accident, în numărul astfel redus de cazuri în care diferențele sunt totuși semnificative, ar rezolva majoritatea problemelor.  Prețurile de referință au rolul de a asigura predictibilitatea despăgubirii, necesară atât persoanei prejudiciate cât și ambilor asigurători implicați, inclusiv celui CASCO.

Însuși Consiliul Concurenței, în punctul său de vedere asupra aceleiași teme din dezbaterea parlamentară asupra modificăriI Legii RCA, a aratat interesul sau in rolul preturilor de referinta de “reglare a pieței și de eliminare a posibilelor practici incorecte/neloiale/netransparente în relația persoană prejudiciată/unitate reparatoare/ asigurător”.

Unul dintre lucrurile pozitive legate de contractarea obligatorie a serviciului de despăgubire directă este (cu condiția rezolvării urmărilor negative ale obligativitățIi decontării directe între asigurători) acela că, odată cu creșterea calitățîi serviciilor, se va putea rezolva problema dificilă din piață de asigurări a relației dintre asigurători cu terți precum reparatorii subrogați în drepturile persoanelor prejudiciate. Mă repet spunând că ar ajuta și mai mult o clarificare prin Normă, clarificare solicitată dealtfel de către UNSAR și BAAR, a aplicabilitățiicriteriului prețurilor de referință pe piață.

Incurajandu-se însă relațiile de lungă durată între asigurătorul RCA și asigurat, practica asigurătorilor de a oferi o despăgubire calculate în funcție de prețurile de referință pe piață va căștiga un aliat important, pe termen lung, însuși asiguratul. Ca potențială persoană prejudiciată, în relație contractuală directă cu asigurătorul, acesta va putea fi educat mai ușor să apere asigurătorul împotrivă practicilor incorecte ale reparatorilor și să nu mai cesioneze în necunoștință de cauză creanță să împotrivă, de data aceasta, a asigurătorului propriu.

Asta se vă întâmpla încă de la momentul încheierii contractului RCA, când asigurătorul are prilejul să îl informeze pe asiguratul său, potențială persoană prejudiciată, despre modul în care va calcula o eventuală despăgubire, adică despre sistemul său de prețuri de referință, și chiar despre avantajele apelării la  reparatorii săi parteneri, ale căror oferte vor valida acest sistem.

Asiguratul va fi deci în măsură să decidă în cunoștință de cauză alegerea reparatorului și a prețului corect, la momentul daunei, odată ce i-a fost făcută opozabilă, încă de la încheierea poliței RCA, obligația de a respecta la formularea pretențiilor prețurile de referință pe piață ale pieselor, manoperei și locațiunii.

Ajungând aici, o influență interesantă vă fi cea legată de rolul companiilor de brokeraj, care va deveni esențial în vânzarea serviciilor de despăgubire directă. În plus, unele dintre aceste companii, mari sau mici, dezvoltă deja servicii de asistenta în instrumentarea de daune pentru persoanele prejudiciate. Am contribuit la această dezvoltare prin redactare de contracte de asistență și pot spune că problemele de drept nu sunt puține și ele se vor înmulți în contextul generalizării decontării directe.

Încă o situație de rezolvat: concurența.

Expunerea de motive arată că nu este cazul că proiectul să fie avizat de Oficiul Concurenței, în condițiile în care una dintre justificările proiectului este aceea de evitare a riscului de concentrare a pieței și a instituirii unei piețe cu titlu de monopol, pe care există un număr redus de concurenți.

De asemenea, are totuși Guvernul de partea sa apărarea unui interes public major pentru a trece, în mod declarat expres, granița prevăzută de legea concurenței, pentru a interveni prin acest proiect legislativ în operațiuni de piață și a influența concurența între asigurătorii RCA, în condițiile în care această materie era reglată până acum printr-un simplu acord privat de autoreglementare între asigurători?

Revenind totuși la complicații, de data aceasta survenite ca urmare a adoptării contractării obligatorii a serviciului de despăgubire directă, creșterea calității serviciilor va deveni un factor mai important în alegerea asigurătorului, dar prețul va rămâne un astfel de criteriu. Calculul acestui preț va deveni mai dificil, asigurătorul care calcula prima pentru clientul persoană vinovată va trebui să calculeze prima ca pentru un client persoană prejudiciată.

Acest preț va crește, cu un efect social important, efect mai dificil de calculat decât însuși prețul asigurării.

Încă un lucru, aparent minor: e pregătită piața pentru redactarea unor clauze complexe de decontare directă, așa cum va cere noul context? Legea actuală deja consacră caracterul de raport contractual distinct al despăgubirii directe: asigurătorul poate prevedea în detaliu procedura și face opozabile asiguratului toate prevederile legale aplicabile. Va fi o provocare să vedem cum vor funcționa în viitor clauzele de decontare directă astfel redactate.

Concluzii? Dificil de extras. Ele trebuie să se transmită mai degrabă în dezbaterea publică a proiectului legislativ.

Share on facebook
Facebook
Share on linkedin
LinkedIn

We use cookies to give you the best online experience. By agreeing you accept the use of cookies in accordance with our cookie policy.