Intermediarii au un rol central în distribuția de asigurări, rol ce vine cu o suită de drepturi și obligații. Rolul este recunoscut și drepturile și obligațiile sunt stabilite de Directiva (EU) 2016/97 a Parlamentului  European și a Consiliului European privind distribuția de asigurări (IDD), transpusă recent în Legea nr. 236/2018 privind distribuţia de asigurări, intrată în vigoare de la 1 octombrie 2018.

Este acest rol central un motiv de bucurie pentru intermediarii români? Ce înseamnă pentru ei IDD și legea română corespunzătoare?

Împreună, Directiva IDD și Legea îi determină pe intermediari să își conștientizeze statutul și importanța și să dobândească acele principii de lucru în relația cu asigurătorii care să îi ajute să își câștige treptat independența reală fată de aceștia.

Separat, Legea 236/2018 este și despre ce poate face statul român pentru intermediarii români, la îndemnul repetat „statul poate” al Directivei IDD.

Transparență și informare

Un statut important vine cu răspunderi importante, una dintre cele mai interesante fiind cea de evitare a vânzărilor inadecvate.

Intermediarul este obligat, în terminologia Directivei IDD, să testeze iar, în cea a art.14, alin.1 din Legea 236/2018, să evalueze cerințele și nevoile clientului, pe baza informațiilor furnizate de acesta, astfel încât contractele propuse să fie adecvate acestor cerințe și nevoi. Legea 236/2018 vine, spre deosebire de Directiva IDD, cu o clarificare necesară, arătând expres că această obligație se naște încă din etapa propunerii de contracte de asigurare.

De asemenea, intermediarul trebuie să se asigure că produsul de asigurare propus este prezentat sub o formă ușor de înțeles, pentru a-i permite clientului să ia o decizie în cunoștință de cauză.

Această primă etapă este deci obligatorie, independentă și prealabilă oferirii de consultanță în legătură cu un contract de asigurare. În cazul oferirii de consultanță, în plus față de obligațiile de a evalua cerințele și nevoile clientului și de a furniza acestuia informații obiective și ușor de înțeles, intermediarul trebuie să facă o recomandare personalizată care să explice de ce un anumit produs este cel mai adecvat pentru client, odată evaluate cerințele și nevoile acestuia.

Monitorizarea produselor de asigurare și relația cu asiguratorul

Pentru a ajuta intermediarii să-și înțeleagă mai bine rolul, EIOPA (Autoritatea Europeană de Asigurări şi Pensii Ocupaţionale) a elaborat Ghidul pregătitor privind politica de monitorizare și guvernanță internă a produselor aplicată de societățile de asigurare și distribuitorii de asigurări. Ghidul EIOPA arată încă din titlu că obligația de monitorizare a produselor aparține și intermediarilor, iar Capitolul 2 al Ghidului se adresează direct acestora, ca distribuitori de produse de asigurare pe care nu le creează ei înșiși.

În contextul relației dintre intermediarul asigurării și producătorul/creatorul acesteia, intermediarul, indiferent că oferă consultanță clienților sau doar propune acestora contracte de asigurare, trebuie să instituie, printr-un document scris, o politică proprie de distribuție a produselor pe care intenționează să le ofere clienților săi. Politica trebuie să țină însă cont de nivelul de complexitate și de riscurile aferente produselor, informații deținute de către asigurător, precum și de natura, amploarea și complexitatea activității intermediarului.

Mijloacele oferite intermediarului în relația cu asigurătorul, pentru a-l ajuta să își elaboreze și execute politica proprie de distribuție, atrag însă tot atâtea obligații de folosire a acestor mijloace. Astfel, răspunderea intermediarului de prevenire și minimizare a prejudicierii clienților devine aproape la fel de importantă și gravă ca răspunderea asiguratorului.

Printre aceste mijloace este și dreptul intermediarului de a obține de la asigurator toate informațiile cu privire la produs.  Acestea includ informații legate de procesul de aprobare a produselor și de piața-tintă, pentru a înțelege cine sunt clienții pentru care este sau nu creat produsul, precum și informații despre principalele caracteristici ale produselor, riscurile și costurile aferente acestora și circumstanțele care ar putea crea un conflict de interese în detrimentul clientului.

În contextul Directivei IDD, nu era foarte clar dacă, chiar în cazul în care nu se oferă consultanță, dar subzistă obligația de evitare a vânzărilor inadecvate în etapa propunerii de contracte de asigurare, mai este necesară elaborarea și executarea de către intermediar, fie și în parte, a unei politici proprii de distribuție și monitorizare a produselor asigurătorilor, cu toate răspunderile ce vin de aici.

Legea 236/2018 are meritul de a lamuri această scăpare a Directivei IDD, arătând expres în art.17, alin.5 că nu doar distribuitorii de asigurări care oferă consultanţă cu privire la produse de asigurare create de alţi distribuitori ci și cei care doar propun astfel de produse au obligația să instituie mecanisme pentru a obţine informaţiile adecvate privind produsul de asigurare. Și această clarificare, deși aparent agravantă, este în natura lucrurilor, având în vedere că, și în etapa propunerii de contracte de asigurare, intermediarul are nevoie, așa cum am arătat mai sus, de mijloace de evitare a vânzărilor inadecvate!

Pentru a întări afirmațiile de mai sus, Ghidul EIOPA prevede și că strategia proprie de distribuție a intermediarului nu ar trebuie să contravină strategiei de distribuție și pieței-tintă identificate de asigurător.

În acest sens, intermediarul trebuie chiar să informeze asigurătorul, fără întârzieri nejustificate, dacă observă că un produs nu este conform cu interesele, obiectivele și caracteristicile pieței-tintă sau dacă identifică alte circumstanțe legate de produs care măresc riscul de prejudiciere a clientului.

De cealaltă parte, asigurătorul nu va putea rata șansa de a avea, în cazul unei neconformități a unui produs al său, pretenția, legitimă, de altfel, ca intermediarii săi să își fi executat propria obligație de informare.

O șansă la afirmare și independență

Aceste obligații impuse intermediarilor sunt prețul rolului central pe care îl au în procesul de distribuție a asigurărilor. Ele nu trebuie să sperie însă! Folosite inteligent, mijloacele de acțiune făcute necesare de existența acestor obligații echilibrează balanța relației contractuale intermediar – asigurător.

În acest demers, intermediarii români merită și trebuie să fie sprijiniți de legiuitor și de autoritatea de supraveghere, pentru a primi răgazul și mijloacele legale de acțiune de care au nevoie. Vom vedea în ce măsura se va întampla acest lucru și prin normele ASF de aplicare a Legii 236/2018, abia intrate în dezbatere publică.

Dincolo de toate, important este că noile acte normative le dau ocazia intermediarilor români să se afirme, să învețe noi instrumente de lucru și să aibă o atitudine împrospătată, venită din răspunderile asumate odată cu acest rol central. Și sunt sigur că aceasta oportunitate va fi folosită!