O viroza de asigurari

Mihai Neacsu

O propunere a Consiliului Concurentei de modificare a Normei RCA face sa se inteleaga cat de complexa este legislatia asigurarilor, in pofida aparentelor.

Consiliul, in vanatoarea sa legitima de dispozitii legale anticoncurentiale, a pus ochii pe textul art.13, alin.3 din Norma: “(3)Indiferent de canalul de distribuţie utilizat, asigurătorul RCA practică aceeaşi primă de asigurare, stabilită pe baza criteriilor specifice unui asigurat.”

In opinia Consiliului, acest text “constrânge în mod artificial posibilitatea reală de a practica tarife mai mici pentru anumite canale de distribuție care implică costuri reduse (de exemplu, vânzarea prin intermediul aplicațiilor on-line găzduite pe site-ul asigurătorului)”. Desi exemplul dat de Consiliu este clar, nu este insa clar daca acesta s-a gandit si la comparatia de costuri, mult mai complexa, intre vanzarea directa si cea prin intermediari principali.

Pana acum, interpretarea acestui text era aceea ca asiguratorii trebuie sa practice aceleasi prime atat in cazul vanzarii directe cat si a celei prin intermediari principali.

Daca s-ar da curs propunerii Consiliului, un asigurator care vinde online, in mod direct, poate practica acolo un tarif mai mic decat, de exemplu, cel oferit prin intermediul companiilor de brokeraj, pentru simplul fapt ca vanzand la distanta are costuri mai mici (chestiune oricum discutabila si neanalizata suficient de catre Consiliu).

De aici si opozitia categorica a companiilor de brokeraj, exprimata clar de catre UNSICAR in fata Consiliului si a ASF.

Eliminarea prevederii a mai fost recomandată ASF şi în Decizia Consiliului Concurenţei al carei nume nu il rostim.

Aparent, textul ar contraveni, in opinia Consiliului, chiar definitiei distributiei de asigurari prevazuta de Legea 236/2018, conform careia distributie este si furnizarea unei reduceri la o primă, în cazul în care clientul are posibilitatea de a încheia în mod direct sau indirect un contract de asigurare prin utilizarea unui site sau a altor mijloace de comunicare.

Mai grav este ca aceasta propunere vine in tandem cu cea de completare a art.18 al Legii 132/2017 cu un text care chiar sa consfinteasca faptul ca “primele de asigurare pot diferi în functie de canalul de distribuţie utilizat.”.

Obiectivul declarat al Consiliului este posibilitatea de „adaptare a nivelului primelor de asigurare în funcție de canalul de distribuție” si de „adaptare a costurilor asigurătorilor cu posibilitatea reducerii nivelului primelor.”.

Obiectiunile deja transmise Consiliului Concurentei si ASF au fost legate de faptul ca prin aceasta prevedere se ingradeste concurenta libera intre cele doua canale de distributie independente, asiguratori si intermediari, carora trebuie sa li se acorde conditii de concurenta echitabile si egale, conform Legii 236/2018 si Directivei IDD.

Sunt convins ca reprezentantii Consiliului au cazut pe ganduri realizand si ei conflictul intre asiguratorul creator de produse de asigurare si asiguratorul distribuitor de produse, competitor direct al intermediarilor.

Propunerea de abrogare vine insa si din interpretarea eronata a art.13, alin.3 din Norma si a definitiei distributiei de asigurari data de art.3, alin.1, pct.9 din Legea 236/2018.

In primul rand, nu este interpretata corect notiunea de canal de distributie, care este reglementata clar de art.3, alin.3 si alin.4) din Norma. Astfel, canalele de distributie la care se refera art.13, alin.3 din Norma sunt cel propriu al creatorului de produse, reprezentat de intermediarii sai secundari (in cazul asiguratorului, in principal agentii), si cel independent, reprezentat de intermediarii principali (cu precadere companiile de brokeraj). La randul lor, intermediarii principali au propriile canale de distributie, cel propriu (brokerii) si cel independent (intermediarii secundari – asistentii).

Se face o confuzie intre canalul de distributie, reprezentat de structura de vanzari folosita de catre creatorul produsului, si notiunea de “canal de distributie” ca mijloc de vanzare, mijloace care pot fi clasificate in mijloace de vanzare directa (consultativa) si indirecta (electronica), aceasta din urma stand doar la dispozitia asiguratorilor si companiilor de brokeraj.

In paranteza spus, Consiliul face o citire corecta sintactic a acestei definitii, identica si in art.2, par.1, pct.1 din Directiva, identificand corect componentele distributiei: “9. distribuţie de asigurăriactivitatea care constă în … furnizarea de informaţii privind unul sau mai multe contracte de asigurare … şi alcătuirea unui clasament al produselor de asigurare, … sau o reducere la o primă, în cazul în care clientul are posibilitatea de a încheia în mod direct sau indirect un contract de asigurare prin utilizarea unui site sau a altor mijloace de comunicare;”.

Textul acestei definitii sufera, intr-adevar, in lege, ultima componenta a enumerarii trebuind sa fie citita astfel: “…sau furnizarea unei reduceri la o prima, in cazul in care…”.

O clarificare este data de Considerentul 12 al Directivei, care ofera o explicitare si o enumerare corecta a activitatilor de distributie  in contextul folosirii mijloacelor electronice: “Prezenta directivă ar trebui să se aplice persoanelor a căror activitate constă în furnizarea de informații privind unul sau mai multe contracte de asigurare … sau în furnizarea unei clasificări a produselor de asigurare ori a unei reduceri a prețului unui contract de asigurare, în cazul în care consumatorul poate să încheie un contract de asigurare în mod direct sau indirect la finalizarea procesului.”.

Consiliul greseste insa in interpretarea legaturii intre aceste activitati de distributie si contextul in care acestea se desfasoara, si anume acela al accesarii de catre potentialul asigurat a unui mijloc de comercializare electronica, la distanta, prin care persoana respectiva configureaza contracte de asigurare.

Aceste activitati pot consta deci in:

  • furnizarea de informatii suplimentare, la cererea potentialului client, cu privire la contracte de asigurare configurate electronic, la distanta, de acesta,
  • furnizarea de clasificari ale produselor de asigurare, sau chiar
  • furnizarea de posibile reduceri de prime, la cererea potentialului client,

toate acestea inainte de incheierea la distanta a contractului, in cazul in care potentialul client poate sa si incheie contractul la distanta, la sfarsitul procedurii de configurare.

In aceste cazuri, logica prevederii legale este aceea ca, fie si in lipsa unui contact direct cu reprezentantul canalului de distributie, potentialul client trebuie sa poata beneficia, la cerere, de beneficiile unei vanzari directe, de exemplu exercitarea deplina a dreptului la informare sau chiar la consultanta sau negocierea primei.

Atunci cand potentialul client face aceasta cerere, interlocutorul fiind un profesionist al carui scop este sa vanda, influentand decizia potentialului asigurat, activitatea respectiva trebuie sa fie calificata drept distributie si potentialul asigurat trebuie sa fie astfel protejat.

De remarcat aici ca in cazul in care aceeasi activitate de furnizare de informatii este facuta benevol, fara interes financiar, ca in cazul institutiilor publice sau asociatiilor de consumatori, ea nu mai este calificata drept distributie!

Contextul desfasurarii activitatilor de mai sus nu serveste deci drept justificare a reducerii de prima, aceasta reducere nu este vazuta in asociere cu reducerea costurilor in cazul vanzarii la distanta. In acest caz, dealtfel, reducerea s-ar face apriori si nu ar mai fi nevoie de solicitari suplimentare de reducere!!!

Un argument suplimentar este dat de faptul ca textul de lege face referire la “posibilitatea” consumatorului de a incheia contractul de asigurare prin mijloace electronice de comunicare. Oferirea reducerii, la cererea potentialului client, se face inainte de incheierea contractului, iar nu dupa incheierea efectiva a contractului de asigurare prin asemenea mijloace.

In orice caz, cel mai important este ca textul nu distinge dupa cum canalul de distributie caruia ii apartine mijlocul electronic de distributie este cel al asiguratorilor sau cel al intermediarilor principali, iar o reducere de prima ar trebui sa ii fie in egala masura accesibila atat clientului asiguratorului cat si celui al intermediarului.

Aceasta se intampla cu atat mai mult cu cat reducerea de prima este apanajul/atributul asiguratorului in calitate de creator de produs.

Frumusetea acestei situatii sta in simplitatea ei.

Consiliul Concurentei va dobandi proprietatea termenilor de creator de asigurari si de canal de distributie si totul se va stinge ca o raceala usoara ce semana cu o gripa de asigurari.

Share on facebook
Facebook
Share on linkedin
LinkedIn
Close Menu

We use cookies to give you the best online experience. By agreeing you accept the use of cookies in accordance with our cookie policy.